Un deţinut de la Penitenciarul Timişoara, condamnat la 16 ani de închisoare pentru omor, a evadat, joi, de sub escorta gardienilor, în timp ce se afla la Serviciul de Evidenţă a Populaţiei, pentru refacerea cărţii de identitate.
Cetăţeanul german Dieter Stanzeleit a formulat o acţiune la Judecătoria Sectorului 1 prin care cere recunoaşterea paternităţii regelui Mihai I al României.
O companie japoneză a inventat un model de apartament special destinat animalelor de companie. Locuinţa este personalizată exact pe nevoile vieţuitoarelor şi are mobilierul construit în aşa fel încât să nu se deterioreze după perioade lungi în care a fost folosit.
Ministerul Mediului şi Schimbărilor Climatice (MMSC) supune dezbaterii publice, în următoarele şapte zile, prin intermediul propriei pagini de internet, o primă variantă a proiectului de ordonanţă pentru modificarea şi completarea Legii nr.9/2012 privind taxa pentru emisiile poluante provenite de la autovehicule.
Elevii care vor participa la simulările examenelor naţionale (bacalaureat şi evaluare naţională) şi care vor fi prinşi copiind sau vor perturba desfăşurarea în bune condiţii a acestor simulări vor avea nota scăzută la purtare, a declarat joi pentru AGERPRES purtătorul de cuvânt al IŞMB, Marian Banu.
Într-un clasament alcătuit de canalul american CNN, Atomium din Bruxelles figurează ca cel mai bizar monument din Europa. Atracţia din capitala Belgiei este urmată de Banknote Building din Kaunas (Lituania) şi una dintre casele celebrului arhitect Antoni Gaudi din Barcelona, Pedrera sau Casa Mila, relatează belga.be.
Primăria Cluj-Napoca organizează astăzi, cu ocazia Unirii Principatelor Române, în Piaţa Unirii, de la ora 18.00 un spectacol aniversar cu ansambluri folclorice și artiști de muzică populară și focuri de artificii.