Administraţia Naţională de Meteorologie va emite în această săptămână doar avertizări de ceaţă pe termen scurt şi, eventual, de polei pentru noaptea de 30 spre 31 ianuarie în estul ţării, ninsorile urmând să fie slabe şi fără viscol în această perioadă, a anunţat directorul instituţiei, Ion Sandu.
Lungmetrajul „Argo”, de Ben Affleck, a câştigat premiul pentru cel mai bun film la gala premiilor decernate de Sindicatul producătorilor americani (Producers Guild of America/ PGA) din 2013, care a avut loc sâmbătă seară, la Los Angeles, informează AFP. De regulă, premiile PGA reprezintă un indicator al preferințelor juriului care acordă premiile Oscar.
Andrei Marga este acuzat că a falsificat mai multe procese verbale şi a avansat, ilegal, mai mulţi profesori pe vremea când era rector al Universităţii Babeş-Bolyai.
O tradiţie străveche, reprezentativă pentru cultura turcă, şi anume fumatul narghilelei, a fost interzisă de duminică în locurile publice - o lege care o completează pe cea referitoare la ţigări, conform AFP.