Actualitate

Doi ani de luptă zadarnică pentru o lege a copiiilor cu autism

Legea autismului care prevede, printre altele, screening pentru depistarea timpurie a autismului şi sprijin financiar pentru tratament a apărut în Monitorul Oficial în anul 2010, dar fără normele de aplicare. Aceasta înseamnă că legea este valabilă doar pe hârtie, iar în realitate tot ceea ce scrie în lege nu poate fi aplicat.



Actualitate

BREAKING NEWS: Papa Benedict al XVI-lea demisionează din funcție

"Papa a anunţat că va renunţa la ministerul său la ora 20.00 (21.00 ora României), la 28 februarie. Atunci va începe perioada «sede vacante» (locul vacant)", a precizat purtătorul de cuvânt Federico Lombardi, într-un anunţ fără precedent în istoria Bisericii Catolice.



Actualitate

Social Error: Care va fi cel din urmă om din Cluj?

Teatrul Maghiar de Stat Cluj face parte dintr-un amplu proiect iniţiat de Szputnyik Shipping Company, scris şi regizat de Viktor Bodó din Ungaria. „Social Error – Ultimul om...” este un „show de supravieţuire socială”, care ne înfăţişează felul cum funcţionează o societate orwelliană, având regulile unui joc de societate. Voturile publicului influenţează rezultatul jocului – sau, altfel zis, spectacolul.

Actualitate

Două doctoriţe, trimise în judecată pentru decesul unei paciente

Două doctoriţe au fost deferite justiţiei de către procurorii Secţiei de urmărire penală şi criminalistică ai parchetului instanţei supreme, pentru decesul unei paciente care fusese supusă unei operaţii de cezariană, în urma căreia a suferit o hemoragie internă, nedepistată la timp de medici.

Ultimele Stiri
abonare newsletter