Aproximativ 50 de elevi clujeni, alături de preşedintele Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, Horea Uioreanu, au participat, marţi, la o acţiune de plantare a 400 de puieţi de stejar care constituie baza unui viitor parc. Cei 50 de elevi sunt de la Colegiul Naţional George Bariţiu, nume pe care îl va purta şi parcul.
Şase la sută dintre părinţii adoptivi români exclud din start ideea de a spune copilului că este adoptat, familiile din mediul rural fiind mai dispuse decât cele din urban să discute cu cel mic despre acest lucru, rezultă dintr-un studiu prezentat marţi de Oficiul Român pentru Adopţii (ORA).
Aproape 500 de studenţi de la Universitatea Al-Azhar din Cairo au fost internaţi în spital ca urmare a unei toxiinfecţii alimentare, a anunţat marţi un înalt oficial din domeniul sănătăţii, Khaled el-Khateib, citat de agenţia Associated Press.
Reţeaua de magazine Chicco a lansat un program de tip "rabla" pentru cărucioare şi scaune de maşină pentru copii în cele 9 magazine din marile oraşe precum şi în magazinele online.
Elevii calificaţi la faza naţională a Olimpiadei de Religie au susţinut, marţi, la Colegiul Tehnic Energetic din Cluj-Napoca, proba scrisă, cea mai dificilă din competiţie.
Sfintele Moaște ale celor 12 Apostoli vor fi expuse mâine, 3 aprilie, la Capela Penitenciarului Gherla unde vor avea posibilitatea să le aducă cinstire atât personalul unității cât și deţinuţii.
Ca urmare a numărului mare de sinucideri înregistrate în ultimele luni, în Cluj va fi lansată o linie telefonică specială pentru cei aflaţi în situaţii disperate.
Hidrologii au emis, marţi, noi avertizări de inundaţii ce intră sub incidenţa Codurilor Galben şi Portocaliu, valabile până joi seară pe mai multe râuri din 20 de judeţe.