Pentru prima dată, papa Francisc va conduce la Colosseum tradiţionalul Drum al Crucii din Vinerea Mare, la o zi după o ceremonie de spălare a picioarelor unor deţinuţi într-o închisoare, un fapt total inedit la Vatican, relatează AFP.
Ford Motor a fost dat în judecată de clienţi din 14 state americane, care susţin că unele dintre vehiculele produse au un defect electronic care duce la accelerarea neintenţionată a acestora, iar grupul nu a luat măsuri de siguranţă pentru prevenirea accidentelor.
Fondatorul şi CEO-ul Facebook Mark Zuckerberg, cu o avere estimată la 13 miliarde de dolari, are de plătit taxe în valoare totală de 1,1 miliarde de dolari aferente veniturilor de anul trecut.
Cântăreţul spaniol Julio Iglesias este artistul latino cu cele mai multe discuri vândute din toate timpurile, au anunţat reprezentanţii Guinness World Record.
România trece în noaptea de sâmbătă spre duminică la ora oficială de vară. Trecerea la ora oficială de vară nu va afecta mersul trenurilor, dar vor fi întârzieri pentru garniturile aflate în circulaţie între orele 3.00 şi 4.00 (ora de iarnă).
În urmă cu câteva minute a izbucnit un incendiu într-un apartament de pe strada Alexandru Roşca, nr. 1. din cartierul clujean Borhanci. În acest moment echipajele Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă (ISU) Cluj intervin cu două autospeciale.
Muzeul Luvru din Paris ocupă primul loc în topul celor mai vizitate instituţii de gen în anul 2012, potrivit unui clasament întocmit de publicaţia Art Newspaper.
Producătorii belgieni de ciocolată se vor întâlni în luna aprilie cu reprezentanţii guvernului local pentru a discuta procedura prin care Belgia va solicita Uniunii Europene să protejeze sortimentele de ciocolată belgiană.