Poliţiştii din cadrul Serviciului de Investigaţii Criminale Cluj au identificat pe ANDREA L. din Italia, care este cercetat penal sub aspectul săvârşirii infracţiunii de fals în declaraţii.
Actriţa americană Alicia Silverstone a lansat programul Kind Mama Milk Share, un serviciu de alăptare vegan, prin care mamele care au un surplus de lapte sau au nevoie de acest aliment pentru a-şi hrăni natural copiii se pot ajuta reciproc, conform Mediafax.ro.
Un grup de cercetător de la mai multe unversităţi britanice au publicat un studiu potrivit căruia că mircrobii care trăiesc în adâncurile Pământului vor fi ultimele organisme care vor trăi pe Terra. Potrivit cercetării, aceste vieţuitoare sunt singurele capabile să supravieţuiască în condiţiile extreme provocate de modificările solare, relatează Mediafax.ro.
O tânără jurnalistă olandeză a fost victima unui abuz sexual în grup, în Piaţa Tahrir din Cairo, scrie pe pagina sa de Facebook, Dina Zakaria, o activistă pentru drepturile omului din Egipt, potrivit Evz.ro.
Fostul poliţist Cristian Cioacă, acuzat de uciderea soţiei sale, avocata Elodia Ghinescu, a fost condamnat, marţi, la 22 de ani de închisoare, decizia, care nu este definitivă, fiind luată de magistraţii Tribunalului Argeş, informează Mediafax.ro.
Ministerul Afacerilor Externe informează că, în urma finalizării procedurilor specifice, misiunea diplomatică a României la Kabul a confirmat oficial decesul cetăţeanului român, dat dispărut în urma atentatului de la Kabul, Afganistan.
Nouăsprezece persoane au murit după ce un elicopter s-a prăbuşit în Iakutia (Siberia orientală), a declarat marţi comitetul interguvernamental pentru aviaţie (MAK), relatează AFP.
Peste jumătate din populaţia României declară că are rude de orice grad în străinătate, iar cei mai mulţi indică Italia şi Spania printre ţările cele mai primitoare pentru românii care vor să muncească în străinătate, potrivit unui sondaj realizat de INSCOP Research, în perioada 28 mai - 3 iunie.