Un proiect de hotărâre pentru stabilirea unor noi reguli şi amenzi privind parcarea neregulamentară pe domeniul public se află în dezbatere publică până la sfârşitul lunii. O parte din consilierii locali îl acuză pe primarul Emil Boc că s-a grăbit cu noul regulament: prima dată trebuia rezolvată lipsa locurilor de parcare.
Gheorghe Duțu, președintele Agenției Naționale pentru Resurse Minerale (ANRM) a afirmat, marți, după ședința Comisiei Speciale pentru proiectul minier din Munții Apuseni,că toate elementele existente la ora actuală la Roșia Montană, în afară de aur și argint, sunt sub gradul de a fi exploatate.
În clasamentul realizat de site-ul IHeartRadio, preluat de voici.fr, nu au contat frumusețea și talentul, cu simpatia de care se bucură vedetele la public.
Grupul Google a prezentat, luni, la New York, un nou portal care recenzează constituţiile din lumea întreagă, cu scopul de a ajuta mai ales ţările aflate în tranziţie politică.
Proiectul privind oprirea, staționarea și parcarea neregulamentară pe domeniul public, aflat în dezbatere publică până la sfârșitul lunii, stârnește deja controverse.
Ministrul Mediului, Rovana Plumb, a declarat, marţi, la audierile din Comisia specială pentru Roşia Montană, că ministerul a impus RMGC, în noul proiect, o garanţie de mediu dublă, de 146 de milioane de doalri, care va acoperi reabilitarea minei la standarde de mediu.