Un elicopter MI – 17 al Inspectoratului General de Aviaţie din cadrul Ministerului Afacerilor Interne (MAI) a aterizat în cursul nopţii în Bucureşti, cu trei persoane rănite în accidentul de săptămâna trecută din Ungaria. Alte patru persoane au fost aduse în ţară, astăzi, cu o maşină.
Peste 11.000 de locuri de muncă sunt disponibile, la nivel naţional, cele mai multe fiind în Cluj, urmat de Bucureşti şi judeţele Iaşi, Braşov, Timiş, Hunedoara, Bistriţa-Năsăud, Argeş şi Constanţa.
Curtea de Apel Cluj a stabilit, vineri, la 30.000 de lei valoarea cauţiunii pentru eliberarea lui Alexandru Uioreanu, fiul preşedintelui Consiliului Judeţean (CJ) Cluj, care a fost condamnat la doi ani şi jumătate de închisoare cu suspendare, pentru trafic de droguri. La proces a asistat și episcopul Vasile Șomeșanul, episcop vicar al Arhiepiscopiei Vadului Feleacului și Clujului, care a stat în sală fără a spune nimic, o practică nemaiîntâlnită în sălile de judecată.
La 76 de ani, Emil Hartmann, un medieşean plecat din ţară în urmă cu 30 de ani, îşi trăieşte visul. Este cavaler şi maestru de ceremonii recunoscut atât în Germania, cât şi în ţara natală. Spre finalul carierei, Hartmann îi iniţiază pe tineri în tainele meseriei de cavaler.
Aproximativ 500 de persoane s-au adunat vineri seară în Piaţa Unirii din centrul Clujului pentru a protesta faţă de proiectul de exploatare minieră de la Roşia Montană. Este pentru a patra oară când protestatarii se adună în centrul oraşului având mesaje de susţinere a neînceperii proiectului de la Roşia Montană.
Trei nave ruse de război au traversat joi strâmtoarea turcă Bosfor cu scopul de a ajunge, potrivit unei surse militare ruse, în estul Mediteranei, în apropiere de Siria, pe fondul pregătirilor unei intervenţii militare occidentale împotriva regimului de la Damasc.
Actorul Constantin Ghenescu, în vârstă de 69 de ani, a fost găsit mort joi, în locuinţa sa din Piatra-Neamţ, cauza decesului fiind mai multe răni provocate prin înjunghiere, au declarat pentru MEDIAFAX surse din Poliţia Română.
După aproximativ 7 luni de muncă în care a asamblat aproximativ 40.000 de piese de LEGO, Mihai Marius Mihu, 29 de ani, a obţinut o adevărată capodoperă: o serie de 9 diorame care reprezintă cele 9 cercuri ale Infernului lui Dante Alighieri, conform site-ului boiseweekly.com.