O benzinărie din localitatea clujeană Floreşti a fost jefuită, în noaptea de miercuri spre joi, de două persoane mascate şi înarmate cu pistoale de jucărie, aceştia luând peste 60.000 de lei şi mai multe produse.
Dezastrele naturale au provocat în prima jumătate a anului pierderi economice în valoare de aproximativ 85 miliarde de dolari, cele mai grave incidente fiind inundaţiile masive din Europa şi cutremurul din China din luna aprilie, potrivit unui raport al grupului britanic Aon.
Peste 5.000 de membri ai Federaţiei Naţionale Feroviare Mişcare Comercial, Federaţiei Mecanicilor de Locomotivă din România (FMLR), Federaţiei Naţionale Drum de Fier, Federaţiei Sindicatelor Ramurii Vagoane vor protesta joi, de la ora 10.00, în parcul din faţa Ministerul Transporturilor.
Prinţul William şi ducesa Catherine aşteptat două zile înainte de anunţarea deciziei privind prenumele bebeluşului regal. Palatul Kensington a anunţat, miercuri, în mod oficial numele fiului cuplului regal. Acesta este George Alexander Louis.
Şeful Secţiei de Neuropsihiatrie de la Spitalul Militar din Cluj-Napoca, Radu Ciurea, a fost reţinut, miercuri, de către procurorii de pe lângă Curtea de Apel Cluj, pentru complicitate la înşelăciune, alături de un psiholog din Deva.
Institutul de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER) a lansat turul virtual al fostei închisori de la Râmnicu Sărat, unul dintre cele mai dure puncte ale represiunii comuniste, care va fi transformată în următorii ani în Memorial al Victimelor Comunismului.
23 de copii au murit intoxicaţi, săptămâna trecută, după ce au mâncat la masă preparate ce conţineau un insecticid puternic. Poliţia a aresta-o miercuri pe directoarea şcolii.