În urma cu aproape trei ani, Primăria Dej a investit peste două miliarde de lei în construirea unui adăpost pentru câinii fără stăpân din Dej. Pentru reducerea costurilor Primăria Dej a stabilit să se ocupe de câinii din adăpost împreună cu Asociaţia Anima Pro Terra, în spatele căreia se află deputatul PSD Cornel Itu.
Gabriel Resources va analiza toate opţiunile posibile în cazul respingerii propunerii legislative privind dezvoltarea proiectului Roşia Montană, inclusiv transmiterea unei notificări formale referitoare la intenţia de a iniţia o acţiune în instanţă.
Străzile Gheorghe Dima şi Castanilor plus aleile adiacente, un tronson din strada Donath şi strada Romul Ladea vor intra în curând în reparaţii. Valoarea lucrărilor pentru toate cele patru străzi este de aproape 17 milioane lei.
„Suntem profund dezamăgiţi de declaraţia dumneavoastră, „în nume personal”, care ne anunţă practic că trebuie să ne luăm adio de la speranţa de a avea locuri de muncă! Puteţi să traiţi cu moartea Roşiei Montane pe conştiinţă?... Nu avem nicio şansă la viitor aici, dacă Piaţa Universităţii face legea în Apuseni! Iar dvs. nu veniţi cu nicio strategie pentru dezvoltarea acestei zone, condamnându-ne la săracie, şomaj şi disperare!”, îi transmit lui Crin Antonescu reprezentanţii Sindicatului „Viitorul Mineritului”.
Încă de luna trecută municipiul Cluj-Napoca ar fi trebuit să aibă la dispoziţie câteva sute de biciclete pentru închiriat în cele 50 de staţii amplasate în localităţile Floreşti, Cluj-Napoca şi Apahida, dar şi aproape 60 de kilometri de piste noi pentru biciclişti. “Ce avem în realitate? Staţii ruginite care zac nefolosite, zero biciclete pentru închiriat şi nici măcar un metru în plus de piste”, spun cei din PNL Cluj-Napoca.
Organizaţiile nonguvernamentale din Turda invită toţi cetăţenii să li se alăture astăzi protestului organizat în faţa primăriei împotriva proiectului minier de la Roşia Montană.
Aprobarea proiectului Roșia Montană va da mult-așteptatul semnal că România este deschisă marilor investitori, le transmite Patronatul Societăților din Construcții (PSC) membrilor Parlamentului României și ai Guvernului României.