Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost aprobat în şedinţa de marţi a Guvernului şi va fi transmis Parlamentului spre adoptare, au declarat pentru Mediafax surse oficiale.
Castelul Kemeny din Luncani, monument istoric şi obiectiv turistic al judeţului Cluj se dărâmă bucată cu bucată în fiecare zi. Şansele de refacere a acestuia sunt minime din cauza conflictelor legate de moştenire.
Show-ul lui Waters de la Budapesta a fost unul memorabil, atât prin acuratețea sonorizării, a solo-urilor de excepţie, cât și prin grandiozitatea evenimentului care se petrece pe o scenă de 150 de metri, construită sub forma unui zid. Desigur, spectacolul a fost condimentat cu efectele speciale inedite, de sunet, lumină şi pirotehnie.
O decizie privind excluderea din avocatură a lui Adrian Năstase va fi luată după ce o comisie formată din consilieri ai Baroului Bucureşti va analiza motivul reţinut de Consiliu atunci când a decis menţinerea fostului premier în Barou, a declarat, marţi, decanul Ion Ilie-Iordăchescu.
Bărbaţii care se gândesc serios să-şi ceară prietenele în căsătorie într-un loc public, trebuie să urmărească atent o înregistrare video apărută pe Youtube cu ceea ce i s-a întâmplat unui tânăr indian care a avut o astfel de iniţiativă.
Un judecător american a aprobat, luni, un acord potrivit căruia Facebook va trebui să plătească o amendă uriaşă pentru că a utilizat nume şi profiluri ale utilizatorilor cu scopuri de profit.
Legătura dintre cuvinte şi sensul lor este una fascinantă, iar lingviştii au petrecut ani întregi pentru a o descifra, luând literă cu literă şi încercând să înţeleagă de ce sunt atât de multe sentimente şi idei pe care nu le putem exprima în cuvinte şi pe care limbile noastre nu le pot identifica.
Proiectul de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roşia Montană a fost introdus pe ordinea de zi a şedinţei de Guvern de marţi, au declarat surse guvernamentale.