O aeronavă Lufthansa pe ruta Munchen-Cluj a fost redirecţionată, duminică la prânz, către Aeroportul din Sibiu, din cauza ceţii, ulterior echipajul luând decizia să decoleze spre Cluj-Napoca.
Familia şi prietenii apropiaţi ai actorului Paul Walker şi-au luat rămas bun de la acesta, sâmbătă, în cadrul unei ceremonii funerare private, care a avut loc la cimitirul Forest Lawn Memorial Park, din Hollywood, Los Angeles.
Cinci medici de la IML Cluj îi cer demisia directorului Marius Vartic, pe care îl consideră principalul responsabil pentru managementul defectuos de care acesta a dat dovadă.
Consiliul Internaţional al Parlamentarilor Evrei condamnă în termeni vehemenţi difuzarea colindului cu accente antisemite la TVR3, considerând că este vorba de o acţiune "profund ofensatoare" care aminteşte de "cele mai negre zile ale antisemitismului european".
40 de voluntari, dintre care 22 de copii de clasa a V-a, însoţiţi de doi profesori de la Şcoala „Constantin Brâncuşi”, au interpretat colinde tradiţionale maramureşene pe rampa de la Pata Rât.
În urma unei acţiuni desfăşurată, ieri, în municipiul Cluj-Napoca, jandarmii din cadrul Grupării de Jandarmi Mobile Cluj-Napoca au identificat un bărbat în vârstă de 16 de ani, care comercializa stradal articole pirotehnice în Piaţa Mihai Viteazul, fără a avea autorizaţie în acest sens.
Poliţiştii au confiscat 12.295 de pomi de Crăciun şi 7.823 de coroniţe de brad, au întocmit dosare penale pentru 737 de infracţiuni şi au dat amenzi de aproape 3,45 milioane de lei, în urma controalelor făcute în ultimele patru săptămâni, în pieţe şi târguri şi pe drumurile naţionale.