Numărul statelor în care nu a fost abolită pedeapsa cu moartea a scăzut în ultimele decenii, de la aproape 180 în 1960, la 46 în prezent, printre care SUA, Japonia şi China.
Iranul va decide singur ce nivel de îmbogățire a uraniului îi va fi necesar, a declarat ministrul afacerilor externe, Mohammad Javad Zarif, citat sâmbătă de presa iraniană, preluată de AFP.
Cadavrul unei femei a fost găsit, sâmbătă, pe un drum forestier din Sinaia, de către jandarmii montani, trupul neînsufleţit fiind parţial acoperit cu zăpadă, iar la o primă examinare s-au observat leziuni la faţă.
Sute de jandarmi și polițiști vor acționa de 1 Decembrie pentru asigurarea ordinii și siguranței publice pe timpul manifestărilor organizate de Ziua Națională a României la Alba Iulia.
Un bărbat de 49 de ani a murit sâmbătă dimineaţă, după ce a fost lovit de un autoturism în dreptul unei parcări de tir-uri din Gilău. Șoferul a pierdut controlul volanului, l-a acroșat pe pieton și a lovit trei tiruri. Pietonul a decedat imediat după impact.
Ministrul Sănătăţii, Eugen Nicolăescu, a declarat, vineri, la comisiile parlamentare de buget-finanţe, care dezbat bugetul ministerului pe 2014, că speră ca pe fonduri europene să poată fi introduse măcar două spitale regionale, respectiv cel din Iaşi şi cel din Cluj.
Ziua de sâmbătă este deosebit de importantă pentru ortodocşii români: este sărbătorit Sfântul Andrei, cunoscut ca „Ocrotitorul României”, sau cel care i-a creştinat pe români. Este ziua în care sute de mii de oameni îşi aniversează onomastica în ţara noastră.
Germania a acceptat, vineri, condițiile impuse constructorilor de automobile privind reducerea la 95 g/km a emisiilor de dioxid de carbon pentru autoturisme particulare, la sfârșitul anului 2020, a anunțat președinția lituaniană a Consiliului UE, transmite AFP.