Corneliu Vadim Tudor s-a prezentat, miercuri, la Parchetul instanţei supreme pentru a fi audiat, el declarând că le va spune anchetatorilor că denunţătoarea sa, Angela Bălan, nu putea ajunge europarlamentar întrucât nu figura pe listele pentru această funcţie.
Presa internațională a vehiculat, recent, o ipoteză uimitoare potrivit căreiea Suveranul Pontif ar pleca noaptea pe străzile din Roma, pentru a da de pomană oamenilor fără adăpost.
Un grup de protecţie a drepturilor animalelor a depus, luni, o cerere, pe baza "habeas corpus", ca un cimpanzeu să nu fie reţinut illegal considerând că aceste animale, sunt suficient de apropiate cu oamenilor pentru a beneficia de unele din aceleaşi drepturi ca şi noi.
Managerul Hotelului Univers T la care acţionar unic este Consiliul Judeţean Cluj, Valentin Lungu, a prezentat rezultatele financiare obţinute de acest hotel în acest an. Potrivit lui Lungu, Univers T a reușit în 2013 să devanseze concurența situându-se, în urma analizelor, pe primele locuri în România și pe primul loc în județul Cluj la categoria de 3 stele.
A trecut un an de zile şi despre Spitalul Regional de Urgenţă Cluj nu se mai aude nimic. În decembrie 2012 preşedintele Consiliului Judeţean Cluj, Horea Uioreanu, promitea că „lucrările la acest obiectiv vor începe în 2013”. Cert este că la această oră tot proiectul este suspendat, iar factorii de decizie nu mai amintesc absolut nimic despre acest proiect.