Organizația Persoanelor de Vârsta a Treia a PDL (OPV3) Cluj îi donează președintelui „agramat“ al CJ, Horea Uioreanu, ÎNDREPTARUL ORTOGRAFIC, ORTOEPIC ȘI DE PUNCTUAȚIE. „Donaţia“ vine în urma unei analize a postărilor de pe pagina sa de Facebook, mai ales în preajma sărbătorilor de iarnă.
Crucea Caraiman, un monument istoric construit între anii 1926 şi 1928 şi situat pe Vârful Caraiman, a fost desemnată cea mai înaltă cruce din lume amplasată pe un vârf montan, potrivit site-ului Guinness World Record.
Primăria Cluj-Napoca va contesta decizia Tribunalului Cluj prin care autorităţile locale trebuie să le plătească despăgubiri de 2.000 euro romilor care au fost mutaţi la Pata Rât acum trei ani din barăcile improvizate pe strada Coastei.
Contractul dintre Primăria Cluj-Napoca și firma CON-A din Sibiu pentru continuarea lucrărilor la Sala Polivalentă a fost semnat astfel că lucrările urmează să fie reluate în scurt timp. Va fi dat în folosinţă şi un parking de 445 locuri.