Sistemul de avertizare al avionului prăbuşit, respectiv staţii, microfon, difuzor acustic funcţionau la momentul găsirii epavei, spune şeful Comisiei de anchetă tehnică a accidentului aviatic, precizând că una dintre antenele avionului a fost găsită ruptă, iar cealaltă era "întreagă".
Divizia 4 Infanterie „GEMINA” va organiza vineri, 24 ianuarie, începând cu ora 10:00, o ceremonie militară şi religioasă la bustul domnitorului Alexandru Ioan Cuza din Municipiul Cluj-Napoca în cadrul manifestărilor dedicate Unirii Principatelor Române.
Stroe a declarat că şi-a dat demisia în semn de onoare pentru apărarea demnităţii pompierilor IGSU, care în ultimele trei zile au primit acuzaţii nedrepte, deşi ei sunt eroii care salvează vieţi, iar plecarea sa trebuie să reprezinte un fapt de normalitate într-o ţară democratică.
Epava avionului prăbuşit în Apuseni va fi dusă la Bucureşti pentru continuarea cercetărilor, spune şeful comisiei de anchetă privind accidentul aviatic.
Evoluţia stării celor patru răniţi în accidentul aviatic, care sunt internaţi în continuare în secţia de terapie intensivă a Spitalului Judeţean de Urgenţă (SJU) Cluj, este favorabilă, spun reprezentanţii unităţii medicale, potrivit cărora copilotul urmează să fie supus unor intervenţii ortopedice.
Bailey este o femelă din rasa Beagle, în vârstă de patru ani şi jumătate care ştie să danseze, ştie să te scape de stres şi să ajute la ameliorarea unor boli.