Gabriel Gălbează şi Adrian Marton, tinerii cercetaşi dejeni care au pornit într-o expediţie de-a lungul arcului carpatic, au reuşit în mai puţin de cinci zile să încheie traseul propus prin Carpaţii Occidentali.
Peste 150 de persoane au protestat astăzi, în localitatea Fizeşu Gherlii, faţă de stadiul lucrărilor de reabilitare a drumului care leagă localitatea de Ţaga.
În perioada 1 – 22 august, începe a cincea acţiune de dezinsecţie pe domeniul public al municipiului Cluj-Napoca. Acţiunea se va desfăşura între orele 21.00 şi 5.00.
Cea de-a patra ediție a Serilor de Vară Clujene aduce două spații noi de desfășurare a evenimentelor. Casinoul și Parcul Iulius vor găzdui și ele în acest an spectacole.
Lucrările de reparații pe mai multe străzi din Cluj- Napoca au fost finalizate. Primăria nu se oprește aici și anunță pregatirea lucrărilor de modernizare a altor 18 străzi.
Mircea Băsescu este audiat, în această dimineață, la Departamentul Național Anticorupție (DNA) în calitate de denunțător în cazul unei scrisori adresate lui Nati Meir, depusă la DNA de avocatul fratelui preşedintelui, Nelu Taşcă.