Good Hands, echipa care a realizat posterul și spotul oficial Comedy Cluj din acest an, va susține un seminar despre marketingul de film sâmbătă, 11 octombrie, de la ora 11:00, la Muzeul Etnografic al Transilvaniei.
Polițiștii locali au ridicat 10 autovehicule, în acest sfârşit de săptămână, din zona instituţiilor de învăţământ preuniversitar şi universitar, precum şi a campusurilor studenţeşti Haşdeu, Observator şi Mărăşti.
Peste 90 de sancţiuni au fost aplicate de poliţiştii clujeni joi, 9 octombrie, în urma unei acţiuni pe raza municipiului Gherla. De controlul Poliţiei au fost vizați conducătorii auto, bicicliştii şi căruţarii.
Poliţiştii clujeni au prins joi, 9 octombrie, în jurul orei 15:45, o femeie bănuită că s-ar fi dat drept clarvăzătoare şi a furat un inel de aur de la o femeie la care s-a oferit să îi prezică viitorul, ghicindu-i în palmă.
Ministrul Transporturilor, Ioan Rus, spune că Moldova trebuie legată cu prioritate de Transilvania, prin autostrăzi, pentru că în caz contrar vor fi probleme sociale mari, deoarece judeţele din estul ţării se vor menţine la un nivel scăzut de dezvoltare.
Lukoil reporneşte azi instalaţiile din incinta rafinăriei din Ploieşti, oprite în urmă cu o săptămână, potrivit comisarului-şef al Gărzii de Mediu Prahova, Daniela Tudorache.
Consilierul judeţean Mihai Seplecan a cerut vineri rezilierea lucrărilor de execuţie la Centrul de Deşeuri, relicitarea acestora şi finalizarea la timp a investiţiei. El este de părere că acest obiectiv “vital” județului Cluj trebuie salvat, nu îngropat.
Câştigă volumul ”Lumina tăcerii ”- Jean Poncet lansat joi, 9 octombrie în cadrul Festivalului Internațional de Carte Transilvania din P-ța Unirii. Cele 3 premii sunt oferite de editura Eikon.