Gabriel Resources vrea o soluţie amiabilă privind Roşia Montană şi a trimis Preşedinţiei şi premierului o notificare prin care cere autorităţilor române să se angajeze într-un proces de consultare, menţionând că ar putea recurge la arbitraj dacă nu se găseşte o soluţie pentru dezvoltarea proiectului.
Preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), clujeanul Paul Jurgen Porr, a primit Crucea de Cavaler al Ordinului pentru Merite al Germaniei, pentru „sprijinul minorităţii germane în România, căreia îi revine rolul de puternic de cap de pod în relaţiile româno-germane”.
O clujeancă şi-a făcut operaţii estetice de aproape 8.000 de euro. Ella şi-a pus silicoane în valoare de 7.000 de euro şi şi-a injectat buzele cu acid hialuronic.
Producția Teatrului Sala Mică din Cluj-Napoca, în parteneriat cu Salina Turda, piesa Iona, după Marin Sorecu, se rejoacă în mina de sare de la Turda și în acest an. Piesa va fi pusă în scenă în zilele de 31 ianuarie și 1 februarie 2015 de la ora 18:00 la Salina Turda (intrarea de pe Aleea Durgau, nr. 7).
Papa Francisc a apărat luni poziţia Bisericii cu privire la "a fi părinţi responsabili", respingând ideea potrivit căreia cuplurile catolice ar trebui „să fie ca iepuri” și aibă cât mai mulţi copii, dar ridicându-se împotriva "malthusianismului" care reduce rata natalităţii.
Facebook a lansat o nouă aplicație. Este vorba despre „Facebook At Work”, care le permite companiilor să îşi creeze propriile reţele de socializare, dedicate propriilor angajaţi.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis marți, 20 ianuarie 2015, o avertizare de tip cod galben de ceață pentru mai multe județe din țară printre care și județul Cluj. Atenționarea meteo este valabilă între orele 07:10 și 11:00.