Statul român nu va plăti nicio despăgubire companiei Gabriel Resources în cazul Roșia Montană, potrivit verdictului comunicat vineri seară de Centrul Internațional pentru Reglementarea Diferendelor Relative la Investiții al Băncii Mondiale (ICSID).
De 8 Martie, monitorulcj.ro aduce în prim-plan doamnele și realizările lor. Lumea în care trăim nu ar fi fost la fel fără implicarea și curajul unor femei demne, curajoase și inteligente.
De 8 Martie, monitorulcj.ro aduce în prim-plan doamnele și realizările lor. Orașul Cluj-Napoca ascunde în adâncurile sale nu doar povești arhitecturale și evenimente politice, ci și povești de curaj și reușite remarcabile ale femeilor care au contribuit la conturarea identității acestui loc.
De 8 Martie, monitorulcj.ro aduce în prim-plan doamnele și realizările lor. Narcisa este șofer profesionist și transportă în siguranță, zilnic, mii de călători din municipiul Cluj-Napoca, la volanul unui autobuz electric. „Mă mândresc cu ceea ce fac”, recunoaște aceasta și recomandă doamnelor să îmbrățișeze cu încredere o meserie revendicată în mod tradițional de bărbați.
Peste 609.000 de femei erau acționare sau asociate în firmele din România, la sfârșitul lunii ianuarie. Județul Cluj se plasează în topul județelor cu cele mai multe femei asociate în companii.