Proprietarul fermei a rămas șocat când a văzut că unul din cei 25 de purceii pe care scroafa sa i-a fătat are două capte și trei ochi. Omul spune că de când se știe nu a văzut și n-a auzit de așa ceva.
Google plănuieşte să cenzureze fotografiile nud neautorizate care apar pe motorul său de căutare online, o modificare a politicilor sale care are ca scop prevenirea publicării de imagini nud şi cu conţinut sexual explicit fără acceptul persoanei din imaginile respective, informează dailymail.co.uk.
Un accident rutier a avut loc în localitatea Mănăstirea, lângă Dej. În accident au fost implicate două autoturisme, o mașină mică și o autoutilitară cu înghețată, care se îndreptau spre Dej.
O directivă a Uniunii Europene obligă statele membre să introducă un nou test medical pentru cei care doresc să obţină sau să îşi schimbe un permis de conducere. Astfel, de la 1 ianuarie 2016 ar trebui să devină obligatoriu în România testul pentru apnee în somn.
Un tânăr în vârstă de 21 de ani, din municipiul Cluj-Napoca, a fost prins, în jurul orei 18:00, de polițiștii rutieri în timp ce conducea un autoturism pe autostrada A3, direcția Turda — Borș, cu viteza de 203 km/ h.