Adormirea Maicii Domnului și Nașterea Maicii Domnului, cunoscute în tradiția populară ca Sfânta Maria Mare și Sfânta Maria Mică, sunt ocaziile în care cei mai mulți români merg în pelerinaje. O arată rezultatele celui mai recent studiu IRES cu privire la percepţiile populaţiei din România asupra religiei și comportamentul religios.
Peste 30.000 de pelerini asistă, sâmbătă, la Mănăstirea Nicula (Cluj), la Liturghia oficiată cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei Andreicuţ, şi stau la rând să se închine la icoana făcătoare de minuni a Fecioarei Maria, după ce şi-au petrecut şi ziua de vineri în rugăciune.
Ovidiu Vancea, bărbatul din Dej umilit de trei tineri care l-au lovit cu un ou în cap în plină stradă, fost medic, a avut parte de o surpriză de zile mari. Mai mulţi clujeni au donat bani, iar din banii strânşi i-au cumpărat acestuia mai multe bunuri pe care i le-au dus direct la uşă.
În 13 august, în jurul orei 18.40, s-a solicitat intervenţia poliţiei la un complex comercial pentru că două persoane au fost rănite de un panou publicitar exterior.
Un motociclist şi o tânără de 21 de ani au fost răniţi grav după ce un şofer nu s-a asigurat la schmbarea direcţiei de mers. Accidentul a avut loc joi după amiaza pe strada Oaşului din Cluj-Napoca, şi s-a soldat, pe lângă rănirea gravă a celor două persoane, şi cu avarierea a două vehicule.
Primăria Cluj-Napoca anunţă restricţii de circulaţie cu ocazia “Zilelor Culturale Maghiare”, eveniment care se desfăşoară în perioada 17 – 24 august, între orele 8.00 – 23.00.
Pentru a veni în întâmpinarea solicitărilor prilejuite de Sărbătoarea Sfintei Maria, CFR Călători va mări capacitatea de transport spre diferite destinații și va face mai multe suplimentări de trenuri în data de 15 august.
Poliţiştii clujeni au aplicat 29 amenzi contravenţionale şi au confiscat produse în valoare de peste 11.000 lei, în urma unor controale desfăşurate pentru prevenirea ilegalităţilor comise în domeniul silvic şi a faptelor de comerţ ilicit.