Agenția Națională de Integritate a constatat faptul că Viorica Adriana Costin, fost manager al Spitalului Orășenesc Huedin, actualmente Șeful Secției de Pediatrie din cadrul spitalului, se află în incompatibilitate.
Statele membre ale Uniunii Europene au decis vineri să înăsprească „imediat” controalele la frontierele externe ale blocului comunitar asupra tuturor persoanelor, inclusiv a cetățenilor europeni.
Prin acțiunea „Donăm împreună, UBB dă startul!” Universitatea Babeș-Bolyai a inclus într-un program amplu de donare de sânge, un segment important de donatori: studenții UBB şi ai altor universităţi din Cluj-Napoca.
Pentru concertul din 29 Noiembrie 2015, de la Sala Polivalenta din Cluj-Napoca, marele tenor Jose Carreras a ales sa colaboreze cu Filarmonica de Stat „Transilvania”!
„Ceva gazetari nu schimbăm?” s-a întrebat Andrei Pleşu la o conferinţă prilejuită de decernarea titlului Doctor Honoris Causa al Universităţii „Ovidius” din Constanţa.
Poliţiştii Inspectoratului General pentru Imigrări Cluj au desfăşurat, în perioada 13 – 18 noiembrie, mai multe acţiuni cu pentru a-i verifica pe străinii care trăiesc în Cluj.
Companii precum Flanco, evoMAG, Mobexpert, elefant.ro sau Mareea au anunţat în ultimele zile că reduc preţurile produselor şi serviciilor cu până la 95% de Black Friday, când vânzările totale sunt evaluate la 1 miliard lei, iar alt retailer susţine că va dona 3% din încasări victimelor din Colectiv.