Expoziţia internaţională de sculpturi din ceramică continuă la Muzeul de Artă. “Bienala Internaţională de Ceramică Cluj” continuă să expună diferite sculpturi de artă din ceramică în Muzeul de Artă din Cluj-Napoca şi în alte părţi ale judeţului.
S-a născut la 29 august 1943, în comuna Pesac, judeţul Timiş. A studiat muzica de la vârsta de 9 ani şi începând cu clasa a VI-a a urmat cursurile Colegiului de Arta “Ion Vidu”, din Timişoara, pe care l-a absolvit, în 1962, cu diplomă de bacalaureat.
Judecătoria Sectorului 5 a confirmat urmărirea penală în cazul lui Traian Băsescu, în dosarul în care Corneliu Vadim Tudor a depus pe numele fostului preşedinte o plângere privind jurnaliştii răpiţi în Irak.
Zeci de locuitori din Chinteni au protestat vineri la Consiliul Județean față de starea proastă a drumurilor, din cauza cărora au decis ca elevii să nu mai meargă la cursuri începând de luni. La sosire, localnicii au fost întâmpinați de jandarmi.
În cadrul ședinței Adunării Generale a Asociației Aeroporturilor din România din 29 septembrie 2015, David Ciceo, directorul general al Aeroportului Internațional „Avram Iancu” Cluj a fost reales în funcția de președinte al acestei asociații.