Extinderea sistemului antirachetă al Statelor Unite în Europa de Est reprezintă o ameninţare la adresa capacităţilor nucleare ruse, afirmă, potrivit Reuters, preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, exprimând preocupare că infrastructura ofensivă a NATO se apropie de frontierele ruse.
Peste 500 de jucători din întreaga lume vor participa în competițiile naționale și internaționale de pe scena DreamHack Cluj-Napoca 2015, găzduite de Sala Polivalentă din Cluj, în perioada 29 octombrie -1 noiembrie.
Polițiștii de investigații criminale au identificat și reținut pentru 24 de ore un bărbat care i-ar fi sustras unei femei portmoneul și care, pentru a-și asigura scăparea, ar fi recurs la violențe.
La data de 21 octombrie, un conducător auto a fost arestat preventiv pentru 30 de zile, după ce a fost reținut 24 de ore de către polițiști pentru conducere sub influența alcoolului.
Meşteşugarii din zona Clujului sunt decişi să nu lase tradiţia să moară şi cu o ambiţie de fier învaţă cum să îşi vândă produsele. Într-o lume în care prea puţini tineri mai preţuiesc tradiţiile, o mână de oameni demonstrează că imposibilul devine posibil.