Atentatele teroriste şi lăcomia producătorilor şi a traficanţilor de arme au reprezentat subiectul central al predicii pe care mitropolitul Clujului, Andrei Andreicuţ, a ţinut-o în cadrul Slujbei de Liturghie dedicată celebrării zilei Adormirii Maicii Domnului.
În cazul unui cutremur puternic în România, trei sferturi dintre locuitorii ţării ar fi afectaţi, infrastructura fiind în multe zone una “critică ”, iar dotările cu echipamente pentru misiuni de salvare-căutare în caz de cutremur fiind slabe sau absente, se arată în proiectul de consolidare a IGSU.
Peste 30.000 de pelerini au asistat luni, la Mănăstirea Nicula (Cluj), la Liturghia oficiată cu ocazia sărbătorii Adormirii Maicii Domnului de un sobor de preoţi în frunte cu mitropolitul Clujului, IPS Andrei.
Un bărbat , în vârstă de 45 de ani, din judetul Covasna, a evadat astăzi din centrul de reţinere şi arestare preventivă. Acesta era arestat preventiv pentru furturi din locuință.
Gala de deschidere a celei de-a șaptea ediții a Zilelor Culturale Maghiare din Cluj se desfășoară luni, 15 august, începând de la ora 19:00, în Sala Mare a Operei Maghiare de Stat.
Zilele Culturale Maghiare din Cluj se află la a șaptea ediție și se desfășoară între 14 și 21 august. În acest an, festivalul are ca obiectiv principal sărbătorirea împlinirii a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș și va aduce în fața publicului clujean peste 500 de evenimente.
Artistul vizual Bordos László Zsolt (alias Bordos ArtWorks) va susține marți, 16 august, începând cu ora 16:00, o prezentare despre proiecția live pe zidul Bisericii Sfântul Mihail din Piața Unirii, care va avea loc în data de 19 august, de la 22:10, cu ocazia aniversării împlinirii a 700 de ani de la ridicarea Clujului la rang de oraș.