Aurul și banii se păstrează în seifuri, în schimb cultura tradițională românească are drept pavăză "tezaurele umane vii". Până în prezent, din 2008, de când autoritățile acordă acest titlu, recunoscut de UNESCO, 43 de români au fost astfel gratulați. Meșteri de înaltă valoare. Apărători ai autenticității. Și modele de viață pentru cei tineri, cărora le transmit moștenirea lumii rurale.
Anul acesta, ca în fiecare an, la Mănăstirea Nicula, părintele stareț, Nicolae, împreună cu părintele Calinic și soborul preoțesc al Mănăstirii au înălțat slujbe de mulțumire pentru anul care a trecut.
Preşedintele Klaus Iohannis speră să avem un an „bogat în împliniri şi mai înalt în aspiraţii”, în timp ce premierul Dacian Cioloş le-a urat românilor „un 2016 bun şi frumos” alăturând mesajului noi fotografii alb-negru ale Cabinetului în care femeile care deţin anumite portofolii nu mai sunt aşezate în spatele bărbaţilor.