Toamna începe frumos la Cluj. “Pentru a ţine pasul cu copiii noştri care cresc de la o zi la alta, aducem pentru prima dată la Cluj minunata poveste a «Micului Prinţ»”, spun organizatorii spectacolului.
Filmul "Câini", de Bogdan Mirică este elogiat în presa din Franța, după ce a avut premiera, pe 28 septembrie, în această țară. "O Europă nebună clocotește în acest debut foarte promițător", scrie publicația Le Figaro, după cum informează distribuitorii români ai lungmetrajului, într-un comunicat.
Condiţiile din centrele de reţinere şi arest s-au îmbunătăţit în ultimii ani, dar mai sunt necesare investiţii importante, susţin reprezentanţii Asociaţiei pentru Apărarea Drepturilor Omului în România.
„Turneul“ vieții lui Ioan Gyuri Pascu a început la Agnita, pe 31 august 1961, și se încheie astăzi, tot aici, însă printre lacrimi. Cel mai modest „superstar“ al zilelor noastre nu a uitat niciodată începuturile sale. A iubit muzica. A iubit viața. A iubit… Cu o pasiune care l-a mistuit de tot
Centrul Cultural Petre Ţuţea în parteneriat cu municipiul Cluj-Napoca, organizează ediţia a VIII-a a proiectului cultural “Serile de Artă Medievală” din Bastionul Croitorilor, într-o formulă nouă, de ateliere deschise, în perioada 1-2 octombrie. Evenimentul este conceput spre a iniţia organizarea de tabere de igienizare şi conservare a unor situri medievale din judeţul Cluj.
Un bazin cu dimensiuni olimpice amenajat în aer liber, dar care va funcţiona şi iarna, fiind acoperit cu balon presostatic, va fi inaugurat la Cluj-Napoca, luni, după o investiţie a Primăriei municipiului în valoare de peste 3,3 milioane de lei.
O nouă propunere de modificare a legii taximetriei şi închirierii auto îşi propune să legifereze serviciile platformelor online de ridesharing, sub denumirea românească de "co-voiajare". Această propunere pare să împingă şoferii particulari care fac "ciubucuri" ducând pasageri dintr-un oras într-altul să se înscrie pe platforme de ridesharing, de tipul Bla Bla Car.
Violoncelistul Adrian Naidin, care a căzut de la etajul vilei în care locuia în timpul unor percheziţii ale poliţiştilor privind o cultură de canabis indoor, îi roagă pe reprezentanţii Ministerului de Interne şi ai Ministerului Justiţiei "să facă lumină" în cazul său şi să îi "cureţe numele pătat de angajaţii lor".