Ca om, primești multe lecții de la viață, sub forma unor pilde, din care tragi învățăminte sau nu. Ca țară, lecțiile sunt predate de un mare profesor (nebăgat în seamă, de multe ori), care se cheamă istoria. Legătura e simplă: oamenii fac istoria, iar „trecerea” se face prin acele personalități (bune sau rele) a căror putere amplifică exponențial efectele (bune sau rele ale) faptelor lor. Privesc cu mare atenția la ce se întâmplă în Germania și încerc să înțeleg ceva, dar nu de dragul lor, cât pentru folosul nostru.
O intoxicație cu gaz a avut loc miercuri în jurul orei 20:30 pe strada Brâncuși la numărul 31 din Cluj-Napoca. Se pare că doi tineri, o fată și un băiat, care stăteau în chirie în acel imobil, s-au intoxicat cu gaz.
Un tânăr în vârstă de 28 de ani din Cluj-Napoca a fost dus, joi, la o secţie de Poliţie pentru audieri şi, ulterior, la Psihiatrie, după ce, beat fiind, s-a urcat într-un autobuz cu un cuţit în mână.
Un reputat avocat și profesor universitar critică o decizie a Consiliului Superior al Magistraturii, din decembrie 2015, prin care masa procurorului din sala de judecată trebuie să fie amplasată cu 20 de centimetri mai sus decât masa unde se află avocatul inculpatului.
63% din români îşi educă copiii prin bătaie. O spun rezultatele unui studiu realizat de Salvaţi Copiii România. În România, violenţa asupra copiilor este încă ceva normal. Unii adulţi care au luat bătaie când au fost mici consideră că au meritat-o. Pe de altă parte, mulţi părinţi reuşesc să îşi educe copiii fără corecţii fizice. Toate aceste probleme au fost aduse în atenţia opiniei publice după cazul familiei Bodnariu din Norvegia.