Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost amendată cu 16.000 de lei de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca urmare a deciziei ANAF de a publica pe Internet lista cu persoanele fizice având restanțe mai mari de 1.500 de lei.
Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod Galben de vreme instabilă și ploi însemnate cantitativ, valabilă începând de marți după-amiază, în 35 de județe, printre care şi Cluj.
La Senat a fost depusă luni o iniţiativă cetăţenească de schimbare a Constituţiei, în sensul definirii căsătoriei ca uniune între o femeie şi un bărbat, iniţiatorii susţinând însă că nu sunt intoleranţi şi că respectă comportamentul sexual al oricărui om.
Dosarul privind accidentul rutier în care a murit Dan Condrea, patronul Hexi Pharma va fi preluat, luni, de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie.