Directorul executiv al Direcţiei Regionale pentru Accize şi Operaţiuni Vamale Cluj, Călin Vesa, şi fostul şef al Vămilor, orădeanul Radu Mărginean, au fost trimiși în judecată, luni, de procurorii DNA Oradea, alături de încă șapte foști și actuali funcționari vamali și comisari de Gardă Financiară, toți acuzați de complicitate la evaziune fiscală într-un dosar ce priveşte tranzacţii frauduloase cu produse petroliere.
Zborurile de pe Aeroportul Internaţional „Avram Iancu” Cluj spre Germania sunt tot mai dese. Recent, compania Lufthansa şi-a suplimentat zborurile spre Munchen. Fie că vor să meargă în vizită, fie că vor să ajungă în aproape toate colţurile lumii, cursele aduc multe beneficii pasagerilor care aleg să zboare de la Cluj spre Germania.
Agenția Națională de Administrare Fiscală a fost amendată cu 16.000 de lei de Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, ca urmare a deciziei ANAF de a publica pe Internet lista cu persoanele fizice având restanțe mai mari de 1.500 de lei.
Procurorii DNA au dispus efectuarea urmăririi penale față de președintele Senatului, Călin Popescu-Tăriceanu, pentru comiterea infracțiunilor de mărturie mincinoasă și favorizarea făptuitorului.
Administrația Națională de Meteorologie (ANM) a emis, luni, o atenționare Cod Galben de vreme instabilă și ploi însemnate cantitativ, valabilă începând de marți după-amiază, în 35 de județe, printre care şi Cluj.