Valorile termice vor marca o scădere faţă de intervalul precedent în cea mai mare parte a ţării. Astfel, temperaturile maxime vor fi cuprinse între -2 si 8 grade, iar cele minime între -11 si -1 grad, uşor mai scăzute în depresiuni, se va semnala ceaţă, informează ANM.
Premierul Dacian Cioloș a declarat că nu a avut ocazia să dea vreodată un plic cu bani unui medic dintr-un spital din România, precizând însă că apropiați de-ai săi au făcut acest lucru.
Călătorii de pe căile ferate din UE îşi pot deconta 25% până la 100% din preţul biletului, dacă trenurile întârzie şi dacă, astfel, creează pagube pasagerilor. Călătorii din România trebuie să mai aştepte până la 3 decembrie 2019 pentru astfel de facilităţi, arată normativele consultate de Mediafax.
Toate regiunile țării intră sub Cod galben de vânt puternic, ninsoare și polei, începând de vineri dimineața, a anunţat Administrația Națională de Meteorologie într-o atenţionţionare afişată pe site-ul oficial.
Spectacolul „Omul cel bun din Seciuan”, regizat de Andrei Şerban după piesa lui Bertolt Brecht, va fi prezentată astăzi, vineri, de la ora 18.30, pe scena Teatrului Maghiar de Stat din Cluj, în cadrul Festivalului Interferenţe.
Mii de clujeni au ignorat temperaturile scăzute şi au participat, joi la prânz, la manifestările dedicate Zilei Naţionale a României, organizate în centrul oraşului.