Profesorul Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca a fost reţinut pentru 24 de ore şi urmează a fi prezentat instanţei cu propunere de arestare preventivă pentru luare de mită.
Profesorul universitar Ioan Ardelean de la Universitatea Tehnică Cluj-Napoca (UTCN), prins, sâmbătă, în flagrant în timp ce lua mită de la studenţi, a fost reţinut pentru 24 de ore în urma unei decizii a Parchetului de pe lângă Tribunalul Cluj, având calitatea de suspect.
Primarul Emil Boc a prezentat duminică o listă a unor obiective de investiții preconizate a se încheia până la începutul noului an școlar (11 septembrie).
Clujenii care au mașini electrice vor avea la dispoziție trei stații de încărcare chiar în centrul orașului. În prezent, la Cluj-Napoca există 7 astfel de stații de încărcare, toate private.
Două percheziţii au loc, sâmbătă, la Universitatea Tehnică din Cluj-Napoca şi la locuinţa unui cadru didactic, după ce acesta ar fi fost prins în flagrant, în timpul examenelor de restanţă, când lua mită de la studenţi pentru a-i promova.