Fostul arhitect al CJ Cluj, Sanda Oltean, judecată pentru abuz în serviciu şi condamnată la un an şi jumătate de închisoare cu suspendare, a fost achitată de magistraţii Curţii de Apel Cluj.
Sub titlul: "Calea Crucii a milostivirii", tineri în costume speciale vor interpreta rolul lui Isus şi al soldaţilor romani pe drumul Calvarului, în cadrul unui program organizat de Episcopia de Cluj-Gherla şi Uniunea Creştină din România.
Prințul de Wales ar fi primit propunerea de a deveni Prinț de Transilvania după ce un primar din România i-ar fi oferit moștenitorului Coroanei Britanice posibilitatea de a intra în posesia acestui titlu onorific, conform presei britanice.
O tânără și copilul ei de doi ani, care traversau strada regulamentar pe culoarea verde a semaforului pentru pietoni, au fost accidentați de un autoturism condus de un șofer în vârstă de 70 de ani care avea permis de conducere de doar câteva luni.
Ministerul Turismului a sancţionat cu amendă contravenţională şi a retras licenţa de turism agenţiei Vox Travel, după ce a constatat că s-a încasat contravaloarea excursiei în Dubai de la 100 de clienţi, fără să li se facă rezervare. Aceştia au fost lăsaţi să aştepte în aeroportul din Cluj-Napoca.