Autorii contemporani ar trebui să fie consultaţi sau să indice ei ce texte ar dori să fie în manuale, pentru că unele nu se potrivesc cu vârsta copiilor, spune scriitorul.
Un cetăţean român care venea din Turcia a fost depistat de poliţiştii de frontieră, pe Aeroportul Internaţional Avram Iancu din Cluj-Napoca, cu 1,3 kg de bijuterii din metal galben şi alb, probabil aur.
Facultatea de Sociologie şi Asistenţă Socială din cadrul Universităţii ”Babeş-Bolyai” şi Direcţia de Asistenţă Socială organizează cea de a IV-a ediţie a Zilelor Clujene ale Economiei Sociale care va avea loc în perioada 11 – 12 mai.
Propunerea legislativă de revizuire a Constituţiei României din legea care defineşte familia a fost adoptată de Camera Deputaţilor, ea urmând să ajungă apoi în Senat, camera decizională. Au fost 232 voturi "pentru", 22 de voturi "împotriva" şi 13 abţineri. Votul din Parlament a fost dat chiar de Ziua Europei şi împlinirea a 140 de ani de la proclamarea Independenţei României.
Pompierii din Cluj au salvat, luni, un cal care a căzut într-o fântână fără apă, la o adâncime de 2 metri în localitatea Aşchileul Mic, intervenind cu un echipament special de ridicare greutăţi şi un buldoexcavator.
Săptămâna trecută a fost Ziua mondială a libertății de exprimare și, pentru că am avut ocazia, mi-am exprimat, la TVR Cluj, un punct de vedere despre libertatea presei din România (https://youtu.be/QqNoFqbbL8E -de la min. 3.20 la 10.30).
Guvernul României ia în calcul plafonarea indemnizaţiei pentru creşterea copilului la un nivel maxim cuprins între 5.000 – 10.000 lei şi introducerea cardului social de beneficii. Informaţia este cuprinsă în Programul Naţional de Convergenţă.