Luni seara, 1 octombrie 2025, mai multe clădiri publice importante din Cluj-Napoca și trei poduri au fost iluminate cu ocazia campaniei internaționale de conștientizare a cancerului de sân.
Proiectul mixed-use de reconversie urbană RIVUS a fost partener al primei ediții a Babeș–Bolyai University International Case Competition (BBU-ICC), un eveniment de referință pentru mediul academic din România, organizat de Facultatea de Științe Economice și Gestiunea Afacerilor (FSEGA) din cadrul Universității Babeș–Bolyai (UBB).
Minorul de 12 ani, accidentat grav în timp ce se afla pe trotuarul de pe strada Avram Iancu, a fost operat în noaptea de miercuri spre joi. Copilul este intubat la ATI, iar medicii speră într-o minune.
Românii își vor putea face solarii în grădină fără a avea nevoie de autorizație de construire, însă există o excepție prin care cetățenii pot fi amendați cu până la 100.000 de lei.
Biserica Ortodoxă Sfânta Treime din Cluj-Napoca a început implementarea proiectului „Lumina din Deal. Patrimoniu viu și dialog cultural în prima Biserică Ortodoxă a Clujului”, finanțat prin programul Timbrul Monumentelor Istorice, derulat de Institutul Național al Patrimoniului.
Lucrările la pereții mulați ai puțului de lansare a „cârtițelor” pentru săpăturile la tunelurile metroului din Cluj sunt în desfășurare. Cum avansează proiectul în teren?