În perioadele cu temperaturi ridicate extreme angajatorii trebuie să asigure câteva măsuri minimale pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor, avertizează ITM Cluj.
O expoziţie de fotografii realizate de Brâncuşi în atelierul său, precum şi o alta de pictură şi sculptură a profesorilor de la Universitatea de Artă şi Design Cluj-Napoca vor fi vernisate vineri, pentru a marca deschiderea, în premieră, a Casei Matei pentru publicul clujean.
Peste 1.000 de persoane cer, printr-o petiţie online, mutarea festivalului Untold în afara oraşului Cluj-Napoca, invocând faptul că evenimentul îngrădeşte dreptul locuitorilor la oraş, prin ocuparea abuzivă a spaţiilor publice.
Circulația autovehiculelor cu o masă autorizată mai mare de 7,5 tone este restricționată joi , între orele 12:00 și 20:00, pe drumurile naționale și autostrăzile care tranzitează cele 15 județe din vestul țării, unde a fost instituit un Cod portocaliu de caniculă, a anunțat Compania Națională a Administrării Infrastructurii Rutiere (CNAIR).
Valul de căldură din aceste zile va persista atât în week-end-ul care urmează, mai ales în regiunile vestice, cât și în primele zile ale săptămânii viitoare. 15 județe din vestul țării, printre care şi Clujul, au intrat, de miercuri, sub avertizare Cod portocaliu de caniculă și disconfort termic.
Trei persoane au fost reținute pentru 24 de ore iar 4.000 de lei și 3.600 de euro au fost ridicați în vederea confiscării, în urma perchezițiilor desfășurate de polițiștii din cadrul Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Târgu Mureș la persoane bănuite de evaziune fiscală și spălare de bani.