Deputatul USR Emanuel Ungureanu a declarat că a avut, marţi, o nouă discuţie cu procurorii DIICOT, în care a adus noi acuzaţii medicului Mihai Lucan, precum şi primarului de Cluj-Napoca, Emil Boc.
Pe lotul 3 al Autostrăzii Sebeş-Turda, între Aiud şi Decea, s-ar putea circula începând cu luna martie, în prezent nefiind întrunite elementele pentru siguranţa rutieră, a declarat, marţi, în judeţul Alba, purtătorul de cuvânt al al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu.
La data de 9 ianuarie poliţiştii din cadrul Poliţiei municipiului Dej și ai Secției 5 Poliție Rurală Dej au desfășurat o acțiune cu efective mărite pe raza lor de acțiunie. În activități au fost angrenați polițiști de investigații criminale, rutieri, ordine publică și criminaliști.
Podul care va traversa Someşul Mic, în continuarea A3, spre Câmpia Turzii, va fi dat în funcţiune în toamnă, a susţinut, marţi, în judeţul Alba, purtătorul de cuvânt al Companiei Naţionale de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR), Alin Şerbănescu.
Paul Cristian Cordoș a devenit cunoscut pentru „Art Bending”, o ocupație neobișnuită, care surprinde prin imagine, textură și, cel mai important, simplitate.