Kratu, un metis mioritic, găsit abandonat pe străzile municipiului Cluj-Napoca, a fost adoptat în urmă cu patru ani de o englezoaică, Tess, diagnosticată cu o formă uşoară de autism, iar patrupedul a devenit câine de terapie, însoţindu-şi stăpâna peste tot, inclusiv în avion.
Primăria municipiului Cluj-Napoca, în calitatea sa de administrator al drumului public, împreună cu Poliția Rutieră anunță decizia privind interzicerea virajelor la stânga în toate intersecțiile străzilor Alexandru Vaida Voevod și Teodor Mihali cu străzile/aleile adiacente.
Curtea de Apel Cluj a decis că cele 11 persoane arestate în lotul ”farmaciștilor online”, din care patru erau șefi rețelei, trei farmaciste, și alte patru persoane care susțineau vânzarea de medicamente, să fie eliberate din arest.
Câteva sute de credincioşi au adus, duminică, la Biserica Româno-Catolică „Sf. Mihail” din Cluj-Napoca, coşuri cu mâncare, pentru a fi binecuvântate de preoţi în ziua de Paşti, conform unei tradiţii care datează din secolul al XV-lea.
Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM) a emis, vineri, o atenţionare cod galben de vânt şi ploi abundente, valabilă de sâmbătă dimineaţă până duminică seară.
Papa Francisc a condus Slujba de Înviere pentru Paştele Catolic în noaptea de sâmbătă spre duminică la Bazilica Sf Petru din Vatican în condiţii de securitate stricte, îndemnându-i pe credincioşii catolici să lase deoparte mulţumirea de sine şi să-şi reînnoiască credinţa în depăşirea nedreptăţii.