Actualitate

Instituțiile gimnaziale vor avea internet, chiar dacă elevii merg la WC în curte. În județul Cluj, 29 de unități școlare nu au toaletă în incintă

Sursă foto: Mediafax
Înainte de sfârşitul anului viitor, toate şcolile din România, din mediul gimnazial, vor avea Internet, prin intermediul programului Internet Campus, derulat de Ministerul Învăţământului în parteneriat cu Ministerul Comunicaţiilor, a declarat luni Lucian Şova, ministrul Comunicaţiilor.

Actualitate

ANM: Vremea, în limite climatologice pentru perioada din calendar în următoarele 14 zile; nopți mai reci între 20 și 22 decembrie

sursă foto: bucurestifm.ro
Meteorologii estimează în următoarele două săptămâni o vreme relativ normală pentru această perioadă, cu valori termice în mare parte pozitive pe timpul zilei, respectiv cu temperaturi nocturne sub zero grade, cu nopți mai reci între 20 și 22 decembrie, în timp ce precipitațiile se vor semnala pe arii restrânse, la nivel național, reiese din prognoza Administrației Naționale de Meteorologie (ANM), valabilă în intervalul 11-24 decembrie, publicată luni.


Actualitate

Centura metropolitană are certificat de naştere. După ce şefii de la Drumuri din Bucureşti au văzut traficul infernal din Cluj

Directorul Companiei de Drumuri, Ştefan Ioniţă, a recunoscut faptul că municipiul Cluj-Napoca are nevoie ca de aer de o centură metropolitană după ce a văzut traficul din oraş. Ioniţă, împreună cu reprezentanţii Ministerului Transporturilor, a semnat, luni, “certificatul de naştere” al centurii metropolitane.

Actualitate

Parlamentarul clujean Emanuel Ungureanu, despre “minciuna că la Cluj s-ar putea îngriji marii arși”

Parlamentarul clujean Emanuel Ungureanu, despre “minciuna că la Cluj s-ar putea îngriji marii arși”
La un an de mandat, deputatul USR Emanuel Ungureanu vorbeşte, pe Facebook despre “minciuna că la Cluj s-ar putea îngriji marii arși”. În filmul “În direct din Clinica Chirurgie 1 Cluj”, Ungureanu subliniază că la doi ani de la Colectiv, Clujul nu are nicio unitate de primire a acestora şi nici condiţii, în cazul unei tragedii.


Actualitate

Dincolo de civilizaţie. Satele de lângă Cluj, la secole distanţă de România. Cum reuşesc nişte clujeni cu suflet mare să aducă bucurie bătrânilor din creierul munţilor - FOTO/VIDEO

Nu au apă, curent, căldură. Prin geamurile sparte şuieră vântul năprasnic de iarnă. Încă un pic şi zăpada le “înghite” acoperişurile. N-au mai coborât “la oraş” de zeci de ani şi sunt la kilometri depărtare de cel mai apropiat vecin. Pentru copiii de aici o ciocolată sau o jucărie reprezintă lumea întreagă, iar pentru părinţi, un kilogram de făină şi o margarină sunt suficiente cât să treacă peste iarnă, oricât de grea ar fi. Vorbim de oamenii din creierul Munţilor Apuseni, din satele şi cătunele aflate la câţiva zeci de kilometri de oraşul de cinci stele, Cluj-Napoca. O lume pe care niciun “orăşean” nu o s-o înţeleagă vreodată.

Ultimele Stiri
abonare newsletter