Cântăreţul Victor Socaciu a ajuns, luni dimineaţă, la sediul DIICOT, pentru a fi audiat în dosarul medicului Mihai Lucan în condiţiile în care fostul ministru al Sănătăţii, Vlad Voiculescu, l-a acuzat pe el şi pe Alexandru Arşinel că ar fi fost transplantaţi preferenţial.
Lucrările de construcţii noi au crescut cu 2,8%, în primele 11 luni din 2017 comparativ cu perioada similară a anului 2016, în condiţiile în care volumul lucrărilor a scăzut pe total ca serie brută cu 6,9%, potrivit datelor Institutului Naţional de Statistică, date luni publicităţii.
Anul 2018 nu arată foarte bine la capitolul investiţii dacă ar fi să ne luăm după proiectul de buget pe acest an al municipiului Cluj-Napoca. Chiar dacă primarul Emil Boc a anunţat foarte multe investiţii noi, acestea nu au nicio şansă să se realizeze în viitorul apropiat din cauza alocărilor bugetare insuficiente. Potrivit edilului, prin reducerea impozitului pe salariu, Primăria Cluj-Napoca a pierdut 28 de milioane de euro.
Circa 50 de polițiști, jandarmi și polițiști locali au acționat în zona Pieței Mărăști pentru menținerea ordinii și liniștii publice și prevenirea faptelor antisociale.
Elevii şi prescolarii se întorc la cursuri, luni, după vacanţa de iarnă care a început în 23 decembrie şi care a durat trei săptămâni, potrivit calendarului anului şcolar 2017-2018.
Tariful de utilizare a reţelei de drumuri naţionale din România - rovinieta - va creşte pentru vehiculele pentru transportul de marfă mai grele de 3,5 tone (categoriile C şi D), urmând să se majoreze cu cel puţin 85%, reiese dintr-un proiect normativ publicat de Ministerul Transporturilor.
Poliţiştii locali au desfăşurat în zilele trecute o acţiune de verificare a respectării prevederilor legale privind activitatea de taximetrie, în incinta Aeroportului Internaţional „Avram Iancu” și în imediata vecinătate.
PSD a convocat şedinţa Comitetului Executiv luni, la sediul din partidului din Kiseleff, pentru a tranşa situaţia din partid, mai mulţi membri social-democraţi solicitând întrunirea CEx cât mai urgent. PSD-iștii clujeni par să fie mulțumiți de guvernarea actuală.