Problema drogurilor a devenit una extrem de îngrijorătoare, chiar și în județul Cluj. Problema este că din ce în ce mai mulți adolescenți ajung în contact cu aceste substanțe periculoase, iar dacă nu sunt observați și ajutați de părinți, ajung dependenți și riscă să aibă probleme întreaga viață.
Universitatea Cluj a bifat cea mai importantă victorie a campionatului, un 7-0 cu Gaz Metan Mediaş 2, pe Cluj Arena. În faţa a aproximativ 2.500 de spectatori, „studenţii” au promovat matematic în Liga a II-a.
Asociaţia Pro Infrastructură face un apel către CNAIR să ia măsuri pentru urgentarea emiterii deciziei de expropriere pentru terenurile suplimentare, astfel încât lucrările să meargă ceva mai repede decât arată imaginile surprinse în urmă cu două zile pe lotul 2 al Autostrăzii A10 Sebeş-Turda.
Mai mulţi parlamentari PSD vor să mărească termenul în care cei care primesc amenzi contravenţionale pot să le achite la jumătate, de la 48 de ore la 15 zile, unul dintre motive fiind că acest lucru ar duce la o creştere a încasărilor la buget şi la degrevarea instanţelor de judecată.
Întâlnirile cu șerpi pe munte și mai ales în zonele de agrement din apropierea orașelor au devenit din ce în ce mai dese și periculoase.
Salvamontiștii au oferit câteva sfaturi utile în cazul în care vă întâlniți cu vipere. Cum ne ferim și mai ales ce facem dacă suntem mușcați de un șarpe?
În bisericile greco-catolice din Eparhia de Cluj-Gherla vor fi trase clopotele, din 5 până în 7 mai, la ora 12.00, în memoria Doinei Cornea, iar trupul neînsufleţit al fostei disidente va fi depus duminică în aula „Cardinal Iuliu Hossu” a Catedralei greco-catolice din Cluj-Napoca.