Aproximativ 30 de angajaţi ai Spitalului Clinic Judeţean Cluj au protestat, joi, faţă de faptul că ar urma să le fie redusă norma de hrană, prin impozitarea acesteia cu 41,5 % în loc de 10 %.
La data de 4 iulie, poliţiştii Biroului de Investigaţii Criminale Dej au reţinut, pentru 24 de ore, un bărbat de 48 de ani, din municipiul Dej, pe care îl cercetează sub aspectul comiterii infracţiunii de tâlhărie calificată.
Dr. Anca Mureșan de la Institutul Regional de Gastroenterologie și Hepatologie prof. dr. Octavian Fodor Cluj-Napoca a fost numită, ieri, director al Agenției Naționale de Transplant (ANT), în locul lui Radu Deac.
Indicele ROBOR la trei luni, în funcţie de care se calculează costul creditelor în lei cu dobânda variabilă, a continuat să crească joi pe piaţa interbancară, ajungând la 3,39% pe an, de la 3,34% pe an miercuri, reiese din datele Băncii Naţionale a României (BNR).
Probe recoltate din arbori de pe teritoriul Siberiei, sub forma aşa numitelor carote, în cadrul expediţiei ştiinţifice româneşti trans-siberiene RO-CRES, vor ajuta la determinarea efectelor schimbărilor climatice, în cadrul pădurii boreale.
Decizie inedită a judecătorului Cristi Danileț, care a condamnat, anul trecut, o absolventă de la Liceul Tehnic ”Alexandru Borza” la 1 an, 3 luni și 18 zile de închisoare cu suspendare. La această pedeapsă s-au adăugat 60 de zile de muncă în folosul comunității. Nimic neobișnuit până aici. Însă Dănileț a obligat-o pe tânără și să se prezinte la examenul de Bacalaureat din vara lui 2018.