Numărul de atacuri de phishing a crescut cu 27,5%, în trimestrul al treilea din 2018 comparativ cu trimestrul precedent, depăşind 137 de milioane de tentative de a vizita pagini web false, conform raportului Kaspersky Lab „Spam şi phishing în T3 2018”.
Românii pot economisi până la 56% din preţul biletului de avion rezervând cu 69 de zile înainte de plecarea către destinaţii europene şi aproape 38% dacă îşi rezervă zborul către destinaţii mondiale cu 139 de zile în avans, arată datele celui de-al cincilea Studiu Anual de Zboruri.
Guvernul a adoptat, în şedinţa de vineri, ordonanţa de urgenţă care prevede modificarea Codului Muncii şi introduce definiţia de salariu minim diferenţiat. După publicarea OUG în Monitorul Oficial, Executivul urmează să aprobe o hotărâre în care care să fie menţionate sumele.
Un bărbat care conducea cu o viteză uluitoare prin satul Săvădisla, a intrat pe contrasens și s-a izbit de o mașină care circula regulamentar, rănindu-se.
Senatul Universităţii „Babeș-Bolyai” din Cluj-Napoca va acorda, luni, 12 noiembrie 2018, începând de la ora 12, titlul şi diploma de Doctor Honoris Causa, scriitorului și preotului evanghelic Eginald Schlattner din Roșia, județul Sibiu.
Un bărbat de 37 de ani din comuna Jichişu de Jos, judeţul Cluj, a murit, joi, după ce a fost prins sub tractorul pe care îl conducea, poliţiştii cercetând împrejurările în care a avut loc acest accident.