Perechea euro/leu s-a menținut în jurul valorii de 4,66 lei, în a patra ședință consecutivă de creștere, în timp ce dolarul și francul elvețian s-au depreciat ușor.
Ambasadorul Franţei la Bucureşti, Michele Ramis, consideră că la Cluj există un pol universitar important pentru studiile de medicină, acesta fiind motivul pentru care tinerii francezi sunt atraşi de învăţământul superior din acest oraş.
Cea mai mare comună din România are numeroase probleme în ceea ce privește traficul, canalizarea, construcțiile haotice. Cu toate că s-a dezvoltat enorm în ultimii ani, nu s-au făcut demersuri în ceea ce privește înființarea unor școli pentru miile de copii care trăiesc în Florești.
Această ediţie a campaniei "40 de zile pentru viaţă" va readuce în stradă creştini din toate denominaţiunile având o intenţie comună de rugăciune, încetarea avorturilor.
De luni, Palatul Copiilor din Cluj-Napoca și-a început activitatea. Astfel, copiii sunt așteptați să se înscrie la cele mai interesante cercuri, pentru toate gusturile și toate pasiunile.
Polițiștii Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității au desfășurat marţi activități de prevenire în cadrul campaniei Busone-autobuzul copiilor, la clasele pregătitoare din Liceul Teoretic Nicolae Bălcescu, din municipiul Cluj-Napoca.
Vineri, 28 septembrie, ora 19.00, în Sala Mare a Teatrului Maghiar de Stat Cluj, va avea loc premiera spectacolului Neguțătorul din Veneția de William Shakespeare, pus în scenă de Gábor Tompa, directorul Teatrului. Următoarele spectacole sunt programate pe 30 septembrie și 5 octombrie.