Clujenii care locuiesc pe strada Bună Ziua se vor bucura cât de curând de un trafic mult mai lejer. Viceprimarul Dan Tarcea a anunțat că, în câteva zile, buldozerele vor intra în zonă pentru lărgirea străzii. De mai bine de doi ani, conducerea Primăriei Cluj-Napoca vorbeşte despre această modernizare, iar proiectul acumulează deja luni de întârziere și nici măcar nu a început.
Monitorul de Cluj redă, rând cu rând, frământările, gândurile, dar și sfaturile clujeanului Marius, închis pentru 8 ani într-o pușcărie din Shanghai, China, pentru milioanele de oameni care se zbat pentru un trai decent în România.
Prognoza meteo pentru prima zi de Bacalaureat arată că luni, 1 iulie, când va avea loc proba scrisă la limba și literatura română, va fi foarte cald în aproape toată țara, iar maximele vor trece de pragul caniculei în mai multe zone.
De luni, clujenii vor fi obligaţi să facă colectarea gunoiul pe patru fracţii. Măsura, care apare într-o ordonanţă de urgenţă a Guvernului, vine cu amenzi pentru cei care nu se conformează, dar şi cu noi tarife la salubritate.