Un al treilea urs a murit după ce a fost lovit de o maşină, de data aceasta în judeţul Mureş. De această dată, însă, animalul nu ar fi agonizat precum cel care a fost lovit de maşină, sâmbătă, în judeţul Harghita.
Cea mai celebră figură din Penitenciarul Gherla, Konstantinos Passaris, ar putea părăsi în curând România. Presa elenă anunță că autoritățile române le-au contactat pe cele din Grecia în vederea transferării lui Passaris, pentru judecată și ispășirea pedepsei, pentru crimele făcute în Grecia.
O ceremonie pentru dezvelirea monumentului ridicat în memoria soldaţilor căzuţi la datorie în Primul şi Al Doilea Război Mondial a avut loc, duminică, în localitatea Fodora.
Universitatea Babeș-Bolyai organizează joi, 21 noiembrie 2019, începând cu ora 14.00, o amplă campanie de ecologizare și de plantare, în Grădina Botanică „Alexandru Borza”, la care sunt așteptați peste 300 de voluntari.