Strada Mozart reprezintă un adevărat chin pentru localnicii din cartierul Bună Ziua care o traversează.
Clujenii s-au înghesuit, vineri, la shaormeria din ștația de la Minerva după mai bine de două luni de izolare.
Grupul de Comunicare Strategică a anunțat patru noi decese sâmbătă dimineață, printre victime fiind și un clujean.
Guvernul Italiei a aprobat vineri noaptea un decret care va permite călătoriile către şi dinspre alte ţări membre ale Uniunii Europene începând cu data de 3 iunie.
Lucrările de supralărgire și modernizare a străzii Bună Ziua au fost finalizate - Cum arăta înainte și cum arată acum strada Bună Ziua.
Masca de protecție a devenit obligatorie și pe stradă într-un județ din România începând cu 15 mai.
Terasele s-ar putea redeschide în curând, dar cu restricții importante pe care oamenii trebuie să le respecte.
Trei accidente importante în partea a doua a zilei de vineri, prima zi după starea de urgenţă.