Actualitate

Cum va fi vremea de Paște și de 1 Mai la Cluj? Se anunță câteva zile cu ploi

Vremea va fi deosebit de rece la Cluj pentru această perioadă în următoarele trei zile, dar după 20 aprilie se va încălzi. În noaptea de Înviere sunt așteptate câteva reprize de ploaie.

În noaptea de Înviere sunt așteptate câteva reprize de ploaie/ Sursă foto: pixabay.com În noaptea de Înviere sunt așteptate câteva reprize de ploaie/ Sursă foto: pixabay.com

 

Potrivit Administrației Naționale de Meteorologie, după data de 20 aprilie vremea se va încălzi, însă va urma o perioadă în care temperaturile vor oscila de la o zi la alta. 


 

Vremea în următoarele două săptămâni în Transivania

Potrivit ANM, în zilele de 18 și 19 aprilie vremea va fi deosebit de rece, media maximelor fiind de 8...9 grade. Din 20 aprilie, media maximelor va crește treptat și va ajunge până la 18 grade, în zilele de 24 și 25 aprilie, apoi vremea se va răci. Media minimelor în 18 și 19 aprilie se va situa în jurul valorii de -4 grade, apoi va crește până spre 4...5 grade în 26 aprilie. 


 

Citiți știrile monitorulcj.ro și pe Google News

 


Ulterior datei de 26 aprilie media minimelor va scădea până la sfârșitul intervalului spre valori în jurul a 2 grade. Probabilitatea pentru precipitații va fi mai mare în zilele de 19 și 20 aprilie și în intervalul 24 aprilie - 1 mai.

Cum va fi vremea în Cluj până în 1 Mai?

Potrivit AccuWeather, temperaturile vor fi mai ridicate după data de 20 aprilie, însă vom avea câteva zile ploioase.


Pentru luni, 18 aprilie, prognoza meteo arată șanse de precipitații de 60%. În ceea ce privește temperatura, maxima zilei va fi de 10 grade Celsius, iar minima de -2 grade noaptea.

Marți cresc șansele de ploaie la 80%, iar probabilitatea de furtuni cu descărcări electrice este de 25%. Maxima zilei va fi de 11 grade Celsius, iar pe timpul nopții temperatura va rămâne sub pragul înghețului (-1 grad).


De miercuri vom scăpa de ploaie și de temperaturile negative de pe timpul nopții. Șansele de precipitații vor fi de 25%, iar cerul va fi predominant înnorat. Pe timpul zilei sunt așteptate 12 grade, iar noaptea un grad.

Vreme oscilantă și șanse de ploaie în noaptea de Înviere

De joi, 21 aprilie, maximele cresc fiind așteptate 14 grade. Chiar dacă șansele de ploaie sunt aproape inexistente (8%), vântul va sufla cu putere (41 km/h).

Vineri sunt așteptate câteva adverse de ploaie, șansele de precipitații fiind de 85%. Maxima zilei va fi de 18 grade Celsius, iar minima de 6 grade.

În noaptea de Înviere clujenii care vor merge la biserică trebuie să aibă la ei o umbrelă sau pelerină de ploaie, deoarece meteorologii anunță 80% șanse de ploaie. Maxima zilei de sâmbătă va fi de 17 grade Celsius, iar minima de 6 grade.

Duminică, 24 aprilie, vor fi așteptate câteva reprize de ploaie pe timpul zilei, șansele de precipitații fiind de 80%. Pe timpul zilei vor fi așteptate 18 grade, însă cerul va fi predominant acoperit de nori.

Prima zi de săptămână se anunță una plăcută. Maxima zilei de luni, 25 aprilie, va fi 21 de grade Celsius, iar minima de 5 grade Celsius.

Marți, miercuri și joi se vor întoarce ploile în Cluj, însă temperaturile vor rămâne normale pentru data din calendar. Marți și miercuri vor fi așteptate 20 de grade Celsius, iar joi 16 grade.

Pentru vineri, 29 aprilie, meteorologii anunță 15 grade și 5% șanse de precipitații. Pe timpul nopții sunt așteptate câteva reprize de ploaie, iar minima va coborî la 5 grade Celsius.

Ultima zi din luna aprilie vine cu ploi la Cluj. Șansele de precipitații vor fi de 75%, iar maxima zilei va rămâne în jurul valorii de 14 grade Celsius.

De 1 Mai clujenii vor avea parte de reprize scurte de ploaie, conform meteorologilor. Șansele de precipitații vor fi de 55%, iar pe timpul zilei vor fi așteptate 17 grade Celsius, iar noaptea 6 grade Celsius.

 

CITEȘTE ȘI:

Avertizare meteo de vreme deosebit de rece în toată țara. La Cluj se anunță ploi

abonare newsletter