Actualitate
Peste 250 litri de sânge donați în patru zile
<p><img src="documente/stories/12_decembrie/21_ziua/04 donare de sange_rl16.jpg" border="0" style="float: left; margin: 2px 5px;" />615 persoane din Cluj au donat 258 de litri de sânge în cadrul campaniei „Donează sânge! Fii erou!”, organizată între 12 – 16 decembrie 2011 de Organizaţia Studenţilor Medicinişti (OSM) din Cluj, în colaborare cu Universitatea de Medicină şi Farmacie Iuliu Haţieganu şi Centrul Regional de Transfuzie Sanguină Cluj.</p>
„Campania a fost un real success. Obiectivul voluntarilor de 400 donatori şi să se recolteze o cantitate de aproximativ 170 litri de sânge a fost depăşit, la campanie prezentându-se un număr record de 615 donatori şi de la care s-a recoltat o cantitate de 258 litri de sânge”, au declarat organizatorii.
Campania a avut ca scop acoperirea necesităţilor de sânge şi derivate din sânge din clinicile clujene pe perioada sărbătorilor de iarnă.